Archive for Februarie 2012

Mossad-MEK, terorism în Iran

Februarie 20, 2012

Sursa: Jeffery Steinberg http://larouchepac.com/node/21534

Tentative de asasinat asupra oamenilor de ştiinţă nucleară iraniei sunt puse la cale de către un grup iranian de disidenţi finanţaţi, pregătiţi şi înarmaţi de către serviciile secrete israeliene. Oficialii americani au dat această informaţie celor de la NBC News, confirmând astfel acuzaţiile aduse de regimul de la Teheran. Grupul, Poporul Majahedin al Iranului (MEK), figurează ca o organizaţie teroristă încă din 1970, înainte de a se despărţi de mullahii iranieni în 1980. Legăturile grupului cu Mossadul devin transparente, odată ce ne uitam în trecut. Fundaţia de Apărare a Democraţiilor (FAD) a fost lansată imediat după momentul atacurilor de la 11 septembrie 2001, ca un grup de lobby pentru schimbarea regimurilor din Irak, Iran, Siria, Libia şi alte ţări. Printre directorii şi consilierii de marcă ai grupului FAD se numără: Steve Forbes, Joe Lieberman, Garz Bauer, Louis Freeh, Paula Dobriansky, Charles Krauthammer, Clifford Maz, Richard Perle, Bill Kristol, James Woolsey, Eric Cantor şi Oliver Revell. Practic fiecare dintre aceştia au fost plătiţi indirect de către MEK pentru a vorbi la conferinţe internaţionale, făcând lobby pentru scoaterea grupului MEK de pe lista internaţională a organizaţiilor teroriste. În timp ce FAD-ul a fost oficial lansat dupa 11 septembrie, de fapt organizaţia a fost lansată la începuturile lui 2001, dar sub un nume diferit: EMET, care înseamnă „adevăr” în ebraică. EMET a fost fondat de către Clifford May, care rămâne şi în prezent preşedinte al FAD-ului. Între 1997 şi 2001, Maz a fost directorul de comunicaţii al Comitetului Naţional Republican. Co-fondatorul EMET-ului a fost Nir  T. Boms, căpitan în rezervă a Forţelor Israeliene de Apărare, ce a servit ca ofiţer al comunicaţiilor în cadrul aceleiaşi instituţii, iar apoi a fost trimis la Washington, ca liaison academic (legătură de afaceri) la ambasada israeliană. La începutul lui 2001, Boms a părăsit ambasada pentru a lucra pentru EMET şi mai apoi pentru FAD. El s-a întors în Israel în 2004, dar continuă să scrie pentru publicaţiile National Review, Weekly Standard şi pentru David Horowitz şi Daniel Pipes. În prezent se află la Institutul Internaţional pentru Studiere a Contra-Terorismului la Herzliya şi îşi face disertaţia doctorală pe tema „Influenţa tehnologiei de informare asupra creării societăţii civile în Siria şi Iran”. EMET a sponsorizat petreceri de recrutare înspre Israel, pentru studenţi şi profesori universitari, cu scopul de a combate intifada palestiniană ce se bucura de o anume popularitate în rândul tinerilor americani. La fondarea sa, EMET i-a pus în consiliul de administraţie pe sioniştii de dreapta Leonard Abramson, Michael Steinhardt şi Edgar Bronfman. Publicaţia The Jewish Daily Forward titra că grupul EMET era de fapt un proiect al Ministerului de Afaceri Externe Israelian.

Conform unei surse din serviciul american de informaţii FAD-ul  a acţionat ca un aparat de sprijin pentru MEK. Este estimat că MEK-ul este compus din 10-15,000 de membri şi că aceştia generează între 35 şi 75 de milioane de dolari anual prin diverse operaţiuni sofisticate de strângere de fonduri, promovându-se ca singura opoziţie militantă împotriva regimului din Iran. De 20 de ani, MEK-ul a fost în serviciul lui Saddam Hussein, ca o grupare paramilitară plătită bine, ţintind kurzi şi alte forţe anti-Saddam, precum şi luptând împotriva Iranului pe timpul războiului din Golf din anii ’80. Aceaşi sursă estimează că MEK are câteva sute de milioane de dolari în active globale şi că grupul acţionează în peste 80 de ţări. Deoarece MEK are un număr de membri înăuntrul Iranului, dintre care unii sunt infiltraţi în agenţiile guvernamentale, inclusiv Garda Revoluţionară Iraniană şi armată, multe servicii secrete străine plătesc organizaţia MEK pentru operaţiuni de sabotare, adunare de informaţii şi alte activităţi speciale. Mossadul, MI6 şi serviciul de informaţii francez s-au folosit de serviciile MEK-ului, precum Saudiţii şi alte ţări membre ale Consiliului de Cooperare din Golf.

Despre campania de denigrare a Greciei

Februarie 20, 2012

Cu toţii stim retorica presei de masă vis-a-vis de Grecia. Grecii sunt: leneşi, îşi cheltuiesc banii doar pe Ouzo şi Souvlaki, se bucură de ajutoare sociale prea mari, ei nu produc nimic, protestează violent ca nemernicii şi ca atare n-au niciun viitor. Acestea sunt minciunile cu care presa corporatistă aservită intereselor financiare şi politicienii aserviţi aceloraşi interese au bombardat opinia publică. Să demontăm aceste mituri pe rând; Potrivit Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, grecii lucrează în medie 2119 ore pe an, în timp ce portughezii 1719, spaniolii 1654, iar nemţii 1390 de ore. Grecii nu sunt leneşi! Nu trebuie neapărat să vizitezi Grecia pentru a înţelege că ei nu dau bani doar pe băutură şi fast food. Folosiţi orice motor de căutare pentru a vedea cum arată Grecia din punct de vedere al infrastructurii şi al curăţeniei. Grecii trăiesc prea bine din ajutoare sociale nesustenabile. Tot de la OCDE aflăm că procentajul cheltuielilor de ajutor social (inclusiv costurile din educaţie) din PIB nu sprijină această acuzaţie. Danemarca are 37,9%, Belgia 32,7%, Norvegia 33,2%, Suedia 38,2%, în timp ce Grecia are 28,4%. Grecii nu produc nimic. Vrăjală! Grecia produce aluminiu, bauxită, marmură, nichel, cupru, ciment, conducte, magneziu, aur, osmiu, gaz natural, petrol şi bine înţeles delicateţurile mediteraneene. Exporturile Greciei au crescut cu 31,5% în 2011. Poporul grec este la fel de violent precum orice alt popor. Fiindcă am fost şi noi martori la protestele zilnice din ţară împotriva lui Băsescu şi a guvernului, ştim cum operează şi orchestrează lucrurile aşa zisele forţe de ordine.

Poliţişti şi jandarmi deghizaţi în civil incită oamenii şi provoacă conflictele ce pun capăt manifestărilor paşnice, pentru a arunca o umbră de îndoială asupra justificarilor perfect legitime ale oamenilor ce doresc să-şi manifesteze gândurile prin acţiunea de protest. Astfel ies politicienii la rampă şi aruncă cu invective în cetăţeni. În următoarea imagine vedeţi poliţiştii îmbrăcaţi în civil şi înarmaţi cu beţe, cărămizi şi pietre.


În această poză vedem un poliţist ce gazează un bătrân.

Acesta este Manolis Glezos cunoscut pentru faptul că a dat jos steagul nazist de pe Acropole împreună cu Apostolos Santas în 1941.
Nu Grecia e în faliment, zona euro este. Sistemul financiar-monetar este cauza crizei, nu statele naţional suverane, nu popoarele. Nimeni nu se oferă să salveze Grecia. Guvernul acestei ţări îşi îndatorează proprii cetăţeni pentru a salva băncile, iar în schimb aceştia ce primesc? Austeritate. Asta ce înseamnă? Recesiune. Nu poate exista o Europă unită fără Grecia. În momentul de faţă sistemul euro şi politicienii dezbină Europa în loc s-o unească, iar Grecia e folosită drept ţap ispăşitor.

E absolut genial!

Februarie 18, 2012

Dati direct de la 1:02

Network 1976 „Al dracu’ de nervos”

Februarie 11, 2012

Anonymous mesaj pentru guvernul grec

Februarie 3, 2012

Politicienii europeni mentin continentul in stare de criza

Februarie 1, 2012

Noul acord de integrare fiscala prevede urmatoarele lucruri: deficitele structurale anuale ale statelor din zona euro sa nu depaseasca 0,5% din PIB-ul nominal, politici de austeritate si sanctiuni majore pentru statele ce se abat de la acord. Mai marii Europei trebuie sa aleaga una din doua directii posibile; Ori se creaza o uniune cu adevarat politica, economica si fiscala, adica fiecare datorie a unui stat membru este datoria intregii uniuni, ori se renunta la moneda unica si se revine la monedele traditionale.

De aceea Uniunea Europeana practica o politica protectionista exagerata cu tarile straine si liber schimb in cadrul sau, pentru a mentine statele membre cu deficite comerciale dependente de statele membre cu surplus, cum e Germania spre exemplu. Daca tara x are un surplus comercial fata de tara y, atunci obligatoriu tara y are un deficit comercial fata de tara x, iar aceasta din urma trebuie sa „recicleze” acel surplus si sa-l investeasca in tara y. Atata timp cat politicienii europeni cer statelor cu deficite comerciale politici de austeritate, aceste tari nu-si vor putea echilibra balanta comerciala; Fiindca statul cu deficit comercial va fi nevoit sa foloseasca ultimul euro petru a-si minimaliza deficitul bugetar, sau pentru a-si crea un buget excedentar si nu vor ramane suficienti euro in piata pentru mediul privat de a achita importurile fata de care este dependenta economia. Mai mult decat atat, istoria ne arata ca tarile ce urmaresc surplusul bugetar si ignora deficitul comercial intra in recesiune. Aceasta mica lista ne arata ca depresiile economice din SUA au avut loc pe calcaiul surplusurilor bugetare federale: 1817-1821: Datoria federala redusa 29%, depresia a inceput in 1819. 1823-1836: Datoria federala redusa 99%, depresia a inceput in 1837. 1852-1857: Datoria federala redusa 59%, depresia a inceput in 1857. 1867-1873: Datoria federala redusa 27%, depresia a inceput in 1873. 1880-1893: Datoria federala redusa 57%, depresia a inceput in 1893. 1920-1930: Datoria federala redusa 36%, depresia a inceput in 1929. Aceste corelatii vorbesc de la sine. Surplusul bugetar sustenabil pentru intreaga economie a unui stat se cladeste pe surplusul comercial (net exporturi). Liderii tarilor europene ce nu fac parte din duetul Sarkozy-Merkel trebuie sa inteleaga faptul ca moneda euro este o moneda straina pentru toate tarile ce fac parte din zona euro.

Cele cinci falimente istorice ale Greciei au survenit din cauza datoriilor in moneda straina si nu in drahma. Japonia spre exemplu are o datorie publica de peste 200% din PIB, insa nu e in pragul falimentului, iar in contrast Grecia este, desi datoria ei din PIB este mult mai mica fata de cea a Japoniei. De ce? Fiindca datoria Japoniei este in moneda ei nationala, in yeni. De ce nu vedem FMI-ul facand presiuni pe guvernul japonez sa reduca datoria? Pentru ca majoritatea acelei datorii este detinuta de investitori autohtoni, iar expunerea pe pietele straine este de nebagat in seama. In ciuda situatiei bugetului japonez, tara lor ramane un exportator net de capital. In acest moment Germania si Franta vor sa trateze datoriile tarilor din zona euro ca fiind separate, pentru ca ele isi pastreaza optiunea de „exit”. Cat timp tarile europene cu deficite comerciale hranesc exporturile tarilor cu surplus (iar acest surplus nu e reciclat in tarile cu probleme), Uniunea Europeana va fi o uniune nu de egali, ci de stapani si servitori, iar asta va asigura declansarea recesiunilor ce vor urma si mai ales declansarea crizelor sociale.