Archive for Septembrie 2013

Odeena, „Eu si Maidanezii”

Septembrie 27, 2013

Sursa: http://odeena.net/eu-si-maidanezii/

Acum două săptămâni a murit un copil. De asta a fost nevoie pentru ca cei în drept să se sesizeze şi în sfârşit, în sfârşit, să aibă curajul de a face ceea ce trebuia făcut de ani de zile, măcar pe hârtie: să dea o lege clară şi concisă în ceea ce priveşte maidanezii şi să şi-o asume în ciuda circului din stradă. Repet: a fost nevoie să moară un copil (şi nu oricum, ci sfâşiat de câini, o moarte cruntă!)

Dar nu vreau să scriu despre Ionuţ. Despre Ionuţ s-a scris destul. De data asta o să scriu despre mine.

Când aveam zece ani ani, în drum spre şcoală, au sărit la mine de sub o scară de bloc trei câini. Am îngheţat. Nu mi-era frică. Nu mai simţeam nimic. Paralizasem. Dacă mă întreabă cineva acum la ce m-am gândit atunci, nu-mi amintesc decât că-mi repetam obsesiv în gând ce ştiam de la părinţii mei: să nu fugi, să nu fugi, să nu fugi

La un moment dat a ieşit un bătrân care i-a alungat. Ţin minte şi acum că s-a apropiat de mine şi mi-a spus precipitat: “De ce plângi? Hai, hai. Să nu plângi. Te-au muşcat?” Apoi m-a condus până la capătul aleii. “Hai, du-te la şcoală. Du-te. Să nu plângi!”

Nu plângeam. Dar şi acum, când trec pe-acolo, simt uneori cum mi se strânge inima. Pe bătrân nu l-am mai văzut. N-am apucat – nu-mi amintesc – să-i fi spus mulţumesc.

La douăzeci de ani, într-o vară, m-am întors în ţară de la studii şi am coborât până la chioşcul din faţa blocului să cumpăr un pachet de ţigări. Era seară. De sub o maşină au sărit doi maidanezi. Am rămas în stradă, cu câinii între mine şi scara blocului. Am stat acolo douăzeci de minute, fumând, făcându-mi curaj. M-am întors la chioşc. “Mă scuzaţi, puteţi să daţi telefon la…” “La cine să dau, don’şoară?” m-a întrerupt vânzătoarea. “Hai, valea. Da?” Şi mi-a trântit uşa-n nas.

Până la urmă am găsit un pietroi şi, cu el în mână, am început să merg. Câinii au început să latre iarăşi. Ştiţi clişeul ăla din filmele de groază în care o duduie scapă cheile din mână de frică? Aşa era să mi se întâmple şi mie. Abia am nimerit cartela de la interfon. Nici azi nu ştiu prin ce miracol am scăpat nemuşcată.

În fine, la douăzeci şi patru de ani, în plin complex studenţesc din Timişoara, m-am oprit puţin pe trotuar ca să schimb melodia de pe iPod. În secunda următoare am auzit: hrrr! Şi m-am trezit cu un câine cu dinţii înfipţi în cracul de la blugi. În jurul meu, alţi câini. Şase, şapte… N-am stat să-i număr. Am ţipat. Câinele trăgea de mine. Norocul meu că purtam blugi evazaţi. De undeva a sărit un băiat cu o creangă în mână. O maşină care venea pe şosea a încetinit claxonând. Aşa am scăpat.

Nu pot decât să conchid că sunt un om norocos. Deşi am avut ghinionul să fiu de mai multe ori în locul şi la timpul nepotrivit, am scăpat de fiecare dată. Deocamdată.

Bunica mea, în schimb, n-a avut parte de acelaşi noroc. Acum patru ani, şi ea era să moară sfâşiată de câini, la fel ca Ionuţ. “Păcatul” de care se făcea vinovată? A mers pe o alee. Atât. Când au dus-o la spital, din piciorul ei lipseau bucăţi întregi de carne. Dacă nu s-ar fi nimerit să treacă pe-acolo un preot şi un băiat de altar, acum aş fi fost orfană de amândouă perechile de bunici.

Sunt mii, poate zeci de mii de români care au trecut prin astfel de experienţe. Oameni mutilaţi, nenorociţi, ucişi. Copii şi bătrâni. Femei şi bărbaţi. Cetăţeni dintr-o ţară care se vrea europeană nu doar din punct de vedere geografic, într-un secol aşa-zis iluminat şi modern. O ţară în oraşele căreia mişună animale periculoase, pe jumătate sălbăticite, care sunt libere să mutileze, să nenorocească şi să ucidă.

Încercaţi un exerciţiu de empatie. Puneţi-vă în locul lor. Al oamenilor, nu al animalelor. Imaginaţi-vă că propriul vostru copil, părinte, soţ sau prieten ar fi atacat de câini. Nu-i aşa că aţi face orice ca să nu se întâmple asta? Revedeţi ce-am povestit mai sus. Nu e nevoie decât să fii în locul şi la momentul nepotrivit. Atât. Când te trezeşti cu un câine care trage de tine nu mai contează ce-au făcut alţii, ce zic ONG-urile sau ce plânge Brigitte Bardot pe la televiziuni.

La fel ca alţi concetăţeni, fac apel la responsabilitate şi la raţiune. Problema trebuie tranşată. Nu mă încântă cruzimea gratuită, dar eutanasia este din păcate una din puţinele soluţii viabile, dacă nu chiar singura, în cazul câinilor periculoşi, agresivi, bolnavi sau bătrâni. Iar cei care iubesc cu adevărat animalele – şi nu doar de faţadă – pot interveni pentru concretizarea unor soluţii complementare, cum ar fi adăposturile private sau adopţia. Pentru cei care fac asta şi au înţeles că, orice s-ar face, câinii trebuie să dispară de pe străzi, toată stima.

 

Anunțuri

Isteria „iubitorilor” de caini

Septembrie 10, 2013

Imi pare rau s-o spun, inca o data, dar suntem total patetici. Ne doare-n pula si-n pizda de aproapele nostru, de copiii nostri, de tara asta, si de noi insine – in schimb… cainii… cainii… Romanii au un fetish cu cainii. Aud tot felul de idioti, mai ales idioate, pe la televizoare vorbind despre caini ca si cand ar fi vaca sfanta pentru hindusi. De unde mania asta pentru caini, pentru cainii maidanezi – ca nu vorbim despre niste ciobanesti germani crescuti ca la carte, pe care-i sacrificam ca suntem noi naspa si tinem cu pisicile.

Nu va suparati pe mine, dar cand vine vorba de viata, eu unul sunt rasist. Cat de mult urasc eu oamenii in general, tot pun aceasta rasa (rasa umana) in varful piramidei. Restul vine dupa. In natura nu exista bine si rau. In natura exista doar lupta si atat. Singurii zei observabili sunt zeii schimbarii, ai luptei, si ai mortii. De ce maidanezii trebuie eutanasiati? Fiindca n-am chef ca banul public sa se risipeasca pe intretinerea lor in custi, avand in vedere ca spitalele noastre si drumurile noastre produc morti cu caru. Scoateti voi, nebunii dupa maidanezi, bani din propriile buzunare sa-i intretineti pe spinarea voastra.

Deci chiar nu mai pot cu mania asta. Se aduc in discutii tot felul de sofisme, care mai de care mai grotesti… „In arta, cainii sunt priviti ca fiinte bune si calde. Suntem crestini, noi nu omoram caini. Ce natie e aia care omoara caini?” Apropo, bai coreenilor, o sa ardeti in iad fiindca mancati carne de caine. LOL.

Nu va suparati, oameni buni. Ori ca e o bacterie, un paianjen, ori ca e o veverita, sobolan, pisica, arici, caine, sau porc – vietatea moare si gata. Se transforma in tarana sau in cenusa, si reintra in ciclul natural al vietii. [vezi migratia biogenica a atomilor; Vladimir Vernadsky]

Cainii trebuie sa fie luati de pe strazi. Iar in ceea ce priveste „drepturile animalelor”, voi iubitorii de maidanezi, poate ar trebui sa stati o secunda sau doua si sa reflectati la propria voastra ipocrizie. Zilnic stiti cate vietati, mamifere si nu numai, sunt eutanasiate in abatoare? Pariez ca va place ciorba de burta, de vacuta, mititeii, ciolanu, soriciu, si carnatii. Stiti cum se omoara vacile in vest? Cu un pistol cu presiune, ce trimite un bolt ascutit de otel in craniul animalului. Scurt, clar, si simplu. Asa ar trebui sa se faca eutanasierea si pentru caini, chiar si pentru oameni. What the hell? Right?

Eu sustin legalizarea eutanasierii pentru oameni. Ce-i aia sa ai dreptul la viata, dar sa nu ai dreptul la moarte? Cat timp esti adult si in deplinatatea facultatilor mentale (testat de psiholog si psihiatru), ar trebui sa ti se recunoasca (de jure) optiunea de a comite suicid. Vorba aia, de facto ai dreptul asta cand vine vorba de propria persoana. Dar unii sunt in situatia in care nu se pot deplasa pe calea ferata in fata trenului, sau pur si simplu n-au o prapastie la indemana. Astfel, necesita ajutor. Sau poate ca nu doresc o moarte violenta, ci una survenita prin somn. Daca tot e sa fim drepti, sa fim drepti pana la capat. It’s your right to live. And it’s your right to die.

Unii romani, mai ales unele romance, au un dog fetish. Iubiti-va proprii caini asa cum vreti voi, ca pe oameni, ca pe proprii copii, ca pe Dumnezeu, whatever. Dar nu ma puneti pe mine sa faca acelasi lucru. Ca cetatean, mi-as dori sa traiesc intr-o tara in care batranii si copiii sa nu moara direct (sfartecare) sau indirect (prin transmitere de boli) din pricina cainilor maidanezi. Ok? Can you deal with that?

PS: Oprescule, sa ne-o sugi tuturor. Esti un las si o carpa. Mai ne crezi si prosti – vroiai sa-i mai ajuti pe unii sa sifoneze niste bani prin referendumul ala; referendum consultativ si fara efecte juridice in lipsa existentei unei legislatii relevante. Ho, ho, ce prosti ne mai credeti, tu si restu’ lumii. Si din pacate, multi chiar suntem – vorba lu’ Geoana.