Cateva mituri economice

1-Americanii tiparesc bani cu carul prin politica lor de Usurare Cantitativa (Quantitative Easing)

Este un domn la Digi24 care vesnic o tine cu, „Americanii continua sa tipareasca banii. FED-ul tipareste in continuare.” Pe scurt, mama, mama, sa vezi ca inflatia e dupa colt. Right off the bat, pure bullshit! Domnu’ habar n-are ce vorbeste. In primul rand, QE nu este tiparire de bani. Si chiar de-ar fi, tot n-ar fi inflationara. Operatiunea este urmatoarea, banca centrala cumpara securitati financiare de la bancile private (derivate, bonduri, ipoteci) si in schimb, banca centrala crediteaza rezervele acestor banci. Rezervele NU sunt imprumutate mai departe si NU pot fi utilizate. Si nici NU pot intra „miraculos” in economie.

In esenta, Quantitative Easing este o procedura de swap (the schimb) intre banca centrala si bancile private. Ideea din spatele acestei politici monetare este aceea de a duce in jos dobanzile pe termen lung. Un astfel de obiectiv nu poate fi atins prin simpla stabilire a dobanzii de referinta la 0% (procedura ZIRP). De aceea se apeleaza la QE.

QE nu schimba activele financiare nete din sectorul privat. Bondurile sunt schimbate pentru rezerve. Desi marirea rezervelor n-are niciun efect, bondurile scoase din sistem pot avea un impact asupra economiei. Pe masura ce banca centrala cumpara securitati cu maturitate lunga detinute de sectorul privat, cererea pentru ele creste. Asta reduce dobanzile pe termen lung din piata. Ca atare, costul investitiilor ar trebui sa scada, iar asta ar trebui sa duca la mai multe investitii si implicit cerere agregata. Dar pe cealalta parte, dobanzile mai mici reduc venitul celor ce economisesc, iar acestia in schimb isi pot reduce consumul (si implicit cererea agregata) in consecinta. Nu este clar cum se balanseaza aceste efecte opuse intre ele. Dar facand apel la istorie, Japonia a persistat 10 ani cu politici de QE in efortul de a relansa consumul si tot a avut deflatie.

2-Bancile fac imprumuturi din rezerve

Not true! A durat aproape 4 decenii, insa presa si economistii (de masa, de duzina, mainstream, corporate etc) au inceput sa inteleaga acest lucru. Daca ati vazut Zeitgeist si credeti ca ati aflat adevarul despre tot ce e sub soare, think again. Bancile nu fac imprumuturi din rezerve. Imprumuturile creeaza depozite. Imprumutul dat clientului apare pe partea dreapta a bilantului bancii, (partea cu activele); iar depozitul apare pe partea stanga a bilantului (partea cu obligatiunile bancii). Left=liabilities Right=assets. Bancile sunt constranse in a da credite doar de capitalul propriu si de abilitatea lor de a vinde credite (cererea de noi imprumuturi). Crearea unui nou imprumut in sectorul privat este o operatiune endogena. O tranzactie orizontala ce NU duce la formarea de active nete noi in sistem. Toate tranzactiile (orizontale) inauntrul sectorului privat se echilibreaza la 0 net. Bancile nu sunt constranse de rezerve in abilitatea lor de a da/vinde imprumuturi. Banca isi largeste bilantul prin imprumuturi. Imprumuturile creeaza depozite, ce sunt apoi (post factum) garantate de rezerve. Procesul de creditare, ce creeaza noi obligatiuni bancare, nu are legatura cu pozitia de rezerve a bancii in cauza.

3-Tiparirea de bani duce la hiperinflatie

Un studiu atent al cazurilor istorice de hiperinflatie prezinta urmatoarele cauze: Colapsul productiei. Coruptie excesiva si institutionalizata. Instabilitate politica. Razboi sau infrangere. Caderea/incetarea unui curs de schimb fix cu o moneda puternica. (Vezi cazul Argentinei, un raport 1-1 intre dolar si peso? Te rog.) In concluzie, supra-productia de bani este intotdeauna rezultatul si NU cauza unei crize de hiperinflatie.

4-Hiperinflatia din Republica Weimar l-a adus pe Hitler la putere

Hiperinflatia de la inceputul anilor ’20 a lovit brutal societatea germana. Insa ea nu l-a adus pe Hitler in guvern. Pe masura ce Germania se infrunta cu hiperinflatia, scorul electoral al nazistilor era sub 4% (vezi alegerile din 1928). In 1930, hiperinflatia fusese redresata. Cand ministrul de finante Kurt von Brouningk a impus masuri dure de austeritate la inceputul anilor ’30, somajul a crescut vertiginos; si a adus nazistilor primul succes electoral (18,3% in septembrie 1930). Doi ani mai tarziu, sub jugul si mai dur al austeritatii lui Brouningk, somajul si saracia l-au impins pe Hitler la 37,2% in alegerile din 1932.

5-Cu cat mai mare e surplusul comercial, cu atat mai bine

Daca o tara mentine in mod sistematic surplusuri comerciale, prin definitie, va introduce profituri continue din strainatate. Ce se poate face cu aceste noi fonduri? Pot fi directionate spre consumul domestic. Astfel, relatia dintre importuri si exporturi se va rasturna. Daca aceste fonduri sunt investite, acest lucru probabil va duce la cresterea competitivitatii exporturilor tarii respective – importurile de capital din strainatate vor continua (Orice net exportator de bunuri/resurse este un net importator de cerere agregata).

Pe masura ce dobanzile din tara tind sa scada (odata ce masa monetara creste datorita intrarii de nou capital strain), aceste fonduri vor incepe sa migreze in afara – cautand redevente mai mari (dobanzi, preturi de teren, preturi imobiliare) in tarile cu deficite comerciale. Astfel, tara cu surplus limiteaza consumul intern (pentru a mentine surplusuri comerciale); imprumuta tarile ce au un net deficit comercial fata de aceasta. Si investeste sume tot mai mari in active din strainatate, ingrijorata de a mentine in picioare balonul din tarile straine (balon pe care-l sustine exportand bunuri/resurse catre aceste tari). In consecinta, un surplus comercial larg si permanent comprima standardul domestic de trai sub nivelul ce justifica productivitatea muncii a cetatenilor. In timp ce profiturile acumulate de catre tara risca a fi pierdute peste granita.

6-Statul nu poate sa ruleze deficite fiscale fara sa emita datorii publice

Fals! Pana si Paul Krugman a explicat acest lucru. Un fapt argumentat de MMT-eri (adeptii Teoriei Monetare Moderne) de multa vreme. Krugman concluzioneaza ca nu este nicio diferenta semnificativa intre deficitul fiscal „finantat” cu bonduri si cel „finantat” direct cu bani.

Primul bilant se refera la cazul in care guvernul isi ruleaza deficitul fiscal prin vanzarea de bonduri de trezorerie si QE. Guvernul cheltuieste 100 de dolari si taxeaza inapoi 90, rezultatul fiind un deficit de 10 dolari. Conturile T reprezinta vanzarea de bonduri de trezorerie, cheltuieli prin deficit, operatiune QE, dobanda la rezerve (IOR, interest on reserves), iar profiturile FED-ului fiind returnate Trezoreriei (ca rezultat al platilor IOR trimise bancilor).

Observati cum bilantul sectorului non-guvernamental (10+IOR) reflecta perfect (cu semn schimbat) bilantul sectorului guvernamental (-(10+IOR)). Contabilitatea cu 2 intrari (double-entry bookkeeping), not that hard, guys and gals.

In al doilea bilant avem exemplul aceluias deficit fiscal, dar rulat printr-o metoda diferita. In al doilea bilant asumam ca banca centrala (Fed-ul) aprovizioneaza Trezoreria cu un overdraft (lucru ce nu este permis de catre legea Federal Reserve Act, ce obliga Fed-ul sa cumpere datoriile nete ale Trezoreriei pe piata libera (open market). Evident, aceasta regula este una de autoconstrangere, si a fost ridicata in trecut.

Asa cum a spus si Krugman, rezultatul din ultimile doua randuri este exact la fel ca cel din primul caz. Exceptie facand faptul ca in cazul 2, Fed-ul a aprovizionat Trezoreria cu un overdraft. Iar in cazul 1, Fed-ul a cumparat un bond de trezorerie prin piata libera de la un dealer. Inca o data, efectul macroeconomic net este acelasi pentru ambele cazuri. Trezoreria cu un overdraft vs Fed-ul detinand datoriile cu termen scurt ale Trezoreriei – banca centrala va returna orice dobanda va castiga asupra bondului de trezorerie ori asupra overdraftului facut Trezoreriei impreuna cu restul de profituri.

Spre deosebire de „porumbeii de deficit” (deficit doves) ca Paul Krugman, „bufnitele de deficit” (deficit owls) ca adeptii Teoriei Monetare Moderne… cei din urma au curajul sa spuna lucrurilor pe nume. Adica? Deoarece NU exista scenariu in lume in care un deficit fiscal rulat cu bonduri sau direct cu bani este mai inflationar ca celalalt – nu exista motiv pentru ca un guvern (cu suveranitate monetara, bineinteles) sa vanda bonduri.

Astfel, asa cum a zis Abba Lerner la vremea lui, scopul vanzarii de bonduri pentru un „currency sovereign” (un stat cu suveranitate monetara; statele membre ale zonei euro nu se califica in aceasta categorie) nu este acela de a „finanta”, ci acela de a lua decizia ca publicul sa pastreze bonduri, in loc de solduri de rezerve castigand dobanda (IOR).

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: