Archive for Mai 2014

Scopul datoriei publice, fara mituri

Mai 9, 2014

Ratiunea macroeconomica ortodoxa spune ca deficitele fiscale persistente reduc economisirile nationale, necesita dobanzi reale mai mari si micsoreaza nivelurile de investitii. Trebuie sa combatem acest punct de vedere fals si religios.

Din pacate, adeptii acestei logici frauduloase vor atribui deficitelor fiscale marirea in consecinta a datoriei publice – si ca atare, ei nu inteleg cum sunt setate dobanzile si rolul emisiei de datorie publica in cadrul economiei. In mod clar, banca centrala poate stabili si lasa rata dobanzii la 0%, indiferent, in functie de interesele sale.

Asa cum am discutat in postarile anterioare, ca fondurile cheltuite de guvern NU vin de nicaieri; si taxele colectate nu se duc nicaieri – exista impacte substantiale de lichiditate prin prisma pozitiilor nete ale guvernului. Daca banii ce cumpara bondurile (datoria statului) vin din cheltuieli publice, asa cum dicteaza contabilitatea, atunci orice notiune conform careia cheltuielile guvernamentale „mananca” economisiri ce ar putea fi folosite ca investitie privata este un nonsens.

Cantitatea de securitati guvernamentale oferite de guvern este intotdeauna egala cu cantitatea de noi bani creati. Efectul net este clar de la sine, iar rata dobanzii de referinta este aceea pe care banca centrala o vrea. Observati ca in Japonia, cu cea mai mare datorie publica inregistrata vreodata de tara, si cu downgrade-uri repetate din partea companiilor de rating – guvernul japonez emite certificate de trezorerie cu o doband de 0.0001%! Daca intr-adevar deficitele fiscale ar da nastere la dobanzi majore, atunci Japonia s-ar fi oprit din functiune cu foarte mult timp in urma.

Asa cum am explicat in trecut, doar tranzactiile dintre sectorul privat si sectorul guvernamental schimba balanta din sistem. Cheltuielile guvernamentale si cumpararea de securitati guvernamentale (bonduri de trezorerie) de catre banca centrala – adauga lichiditate in sistem. Iar taxarea guvernamentala si vanzarea de securitati guvernamentale dreneaza lichiditate.

Aceste tranzactii influenteaza pozitiile de cash ale sistemului in fiecare zi. Pozitia de cash a sistemului are implicatii cruciale pentru politica monetara a bancii centrale, deoareace este un determinant important pentru utilizarea operatiunilor pe piata deschisa (open market operations) – cumpararea de bonduri si vanzarea lor de catre banca centrala.

In diagrama de mai jos vedem clar si simplu argumentul discutiei noastre.

Puteti vedea functiile individuale ale bratelor guvernului:

a- Trezoreria (sau in cazul nostru Ministerul de Finante) ruleaza politica fiscala, pe care noi o vom rezuma drept cheltuieli publice si taxare – ce in fiecare zi are un impact net asupra economiei. Fie un surplus pentru sectorul privat (Cheltuieli publice > Taxare) ori un deficit pentru sectorul privat (Cheltuieli publice < Taxare).

b- Banca centrala ruleaza politica monetara prin stabilirea tintei de dobanzi. Face acest lucru prin vanzarea/cumpararea de datorie guvernamentala pentru a influenta pozitiile de rezerve ale bancilor comerciale.

Deci, de ce emite guvernul datorie publica, daca scopul acesteia nu este acela de a-i finanta cheltuielile? Pentru a mentine rezervele bancare in asa fel incat dobanda overnight sa poata fi aparata de catre banca centrala. Puteti vedea din diagrama cum cheltuielile publice adauga la rezerve, iar taxarea guvernamentala le scade. Asadar, intr-o oarecare zi, daca Cheltuielile publice sunt mai mari ca taxarea (deficit fiscal), atunci rezervele cresc in agregat. O anume banca poate sa fie pe minus in rezerve, dar din punct de vedere global (in economia respectiva) suma rezervelor bancare este in exces.

In Australia spre exemplu, rezervele overnight castiga mai putin decat dobanda de referinta (spre deosebire de alte tari, in care rezervele overnight nu castiga nimic). Asadar, este in interesul bancilor comerciale de a incerca sa elimine rezervele nedorite in fiecare noapte. Bancile cu surplus vor incerca sa-si imprumute excesul de rezerve pe piata interbancara. Unele banci aflate pe deficit vor fi in mod clar interesate in aceste imprumuturi pentru a-si cladi pozitiile – si pentru a evita de a se duce la fereastra de discount a bancii centrale, fereastra ce este mai scumpa.

Ca atare, competitia intre bancile cu surplus de a se lepada de excesul de rezerve pune presiune in jos pe dobanzile cu termen scurt. Dar, daca ati inteles discutia de mai sus despre tranzactiile orizontale (acestea echilibrandu-se la zero!), atunci veti aprecia faptul ca sistemul bancar non-guvernamental NU poate, prin forte proprii, (efectuand tranzactii orizontale intre banci comerciale – anume, imprumutarea si creditarea pe piata interbancara) elimina excesul de rezerve la nivel de sistem, exces creat de catre deficitul fiscal rulat de guvern.

De aceea este nevoie de o tranzactie verticala – anume, o interactiune intre sectorul guvernamental si cel nonguvernamental. In diagrama vedeti ca vanzarea de bonduri poate drena rezervele prin oferirea bancilor o (datorie guvernamentala) securitate atractivita aducatoare de dobanda. Securitate pe care sectorul nonguvernamental o poate achizitiona pentru a-si elimina excesul de rezerve.

Astfel, vanzarea de bonduri (emiterea de datorie publica) permite bancii centrale sa dreneze orice exces de rezerve in sistemul de cash – si prin aceasta, prevenind presiunea negativa asupra dobanzii in piata. In acest mod mentine control asupra politicii monetare.

Important:

a- Deficitele bugetare pun presiune negativa (in jos) asupra dobanzilor

b- Vanzarea de bonduri (emiterea de datorie publica) mentine dobanzile la tinta dorita de catre banca centrala.

In consecinta, ideea de monetizare a datoriei nu rezulta. Odata ce tinta de dobanda overnight este stabilita, banca centrala ar trebui sa tranzactioneze numai securitati guvernamentale daca schimbarile in lichiditate sunt necesare pentru a sprijini tinta dobanzii overnight. Fiindca banca centrala nu poate controla rezervele, atunci monetizarea datoriei publice este strict imposibila. Imaginati-va ca banca centrala a tranzactionat securitatile guvernamentale cu trezoreria, ce a dus la marirea cheltuielilor publice – excesul de rezerve ar forta banca centrala sa vinda aceeasi cantitate de securitati guvernamentale pietei private ori sa lase dobanda overnight sa cada la nivelul de sprijin. Aceasta actiune nu este monetizare; banca centrala actionand simplu ca un broker in contextul logicii de stabilire a politicii monetare.

Prin urmare, agentii privati pot refuza sa detina un nou stoc de cash sau bonduri. Fara emiterea de datorie publica, rata dobanzii va cadea la limita de sprijin a bancii centrala (limita ce ar putea fi zero). Atunci, este de asemenea clar ca sectorul privat la nivel micro, poate sa se dispenseze de cashul nedorit in absenta hartiei guvernamentale prin marirea nivelului de consum. Data fiind o anume structura (favorabila) a taxelor, aceasta dorinta redusa de a economisi net ar genera o expansiune a sectorului privat si ar reduce deficitul fiscal – in cele din urma restaurand soldul la portofoliu la un nivel mai mare de angajare privata (locuri de munca la privat) si reducerea deficitului bugetar atata timp cat dorinta de a economisi ramane mica. In mod clar, nu ar exista dorinta ca guvernul sa creasca economia peste limita ei reala de productie. Daca asta ar genera inflatie, depinde the abilitatea economiei de a creste oferta reala (nivelul de output real) pentru a intampina cresterile cererii nominale. Asta nu este compusa de dimensiunea deficitului bugetar.

Concluzii majore:

1- Banca centrala stabileste dobanda pe termen scurt in baza aspiratiilor sale de politica monetara. Din punct de vedere operational, deficitele bugetare pun presiune in jos asupra dobanzilor, contrar miturilor economice ce apar in manualele de macroeconomie vis-a-vis de efectul „crowding out”. Banca centrala poate contrabalansa aceasta presiune prin vanzarea de bonduri guvernamentale, operatiune echivalenta cu guvernul imprumutandu-se din sectorul privat.

2- Penalitatea la neindatorare este aceea ca dobanda va cadea la fundul coridorului predominant in economie, ce ar putea fi zero daca banca centrala nu ofera incasari (dobanda) la rezerve. Din nou avem exemplul Japoniei; capacitatea guvernului japonez de a mentine o politica de 0% ani de-a randu’ corelata cu deficite bugetare prin simplul act de a cheltui mai mult decat se imprumuta. De asemenea, acest lucru ilustreaza faptul ca operatiunea de cheltuieli publice este independenta de operatiunea de imprumutare – cu mentionarea ca cea din urma vine dupa cheltuire.

3- Emiterea de datorie publica/guvernamentala este o consideratie de politica monetara, si nu are o componenta intrinseca de politica fiscala.

4- Un surplus bugetar descrie, din perspectiva de contabilitate, ceea ce guvernul a facut, nu ceea ce a primit.

Pe scurt, ar trebui sa ne opunem oricarei notiuni conform careia deficitele fiscale saboteaza economia privata si indatoreaza viitoarele generatii. Guvernul a decis sa mentina o dobanda pozitiva pe termen scurt – si asta necesita emiterea de datorie publica daca exista o presiune negativa exercitata asupra acelei dobanzi, presiune negativa emergenta din sistemul de cash.

Sursa: Bill Mitchell via

http://modernmoney.wordpress.com/2010/09/20/the-myth-of-crowding-out/

 

Romania, pensii, somaj, nebunia nebunilor

Mai 2, 2014

Dupa ce l-am auzit pe nu stiu ce doctor la Romania TV sugerand marirea varstei de pensionare in Romania ca „solutie” la „criza” pensiilor. Si dupa ce l-am auzit pe Neils Shnecker spunand cand munca nu-i un chin, ci „o marfa, vrei s-o vinzi sau nu”… mi-am intiparit in minte cum va fi viitorul nostru (pentru noi astia oamenii de rand).

Ok, acum hai sa fim rationali – o stare foarte grea pentru tara asta cu toti nebunii ei. Auziti din gura tuturor ca nu sunt bani; nu sunt bani la fondul pentru asigurari, pentru pensii, pentru sanatate samd. Bun, niciun fel de problema. Asa se intampla pe timp de recesiune. Gospodariile au datorii de platit, isi reduc consumul, vanzarile de bunuri si servicii scad, asta duce la scaderea productiei – si in cele din urma duce la somaj.

Marea Depresie ne-a dat statul social (welfare), sau in termeni economici, ne-a dat stabilizatorii fiscali automati. Mai putina luma munceste, statul incaseaza mai putini bani din taxe. Mai multi someri fac coada sa primeasca ajutorul social – si ca atare, deficitul fiscal creste. Ceea ce e bine si normal!

Fondul asigurarilor de sanatate are un deficit? Nu poate sa acopere cererea prezenta? Mareste deficitul fiscal in consecinta! Asta e solutia! Nu marirea varstei de pensionare. Nu taierea pensiilor. Nu marirea taxelor. Nu scaderea cheltuielilor publice.

Folosind logica. Daca guvernul nostru este, asa cum pretind cretinii, la fel ca o gospodarie – anume, dependent de incasarile din taxe si impozite. Atunci de unde vin acei bani de la bun inceput? Puneti-va intrebarea si veti vedea ca intelepciunea conventionala este religie! Este falsa si irationala.

Rolul taxarii guvernmanetale NU este acela de a aduna bani la stat. Taxarea are 2 mai functii: crearea unei cereri permanente pentru banii statului si crearea de somaj de locuri de munca ce platesc in bani. Are logica? Pai sigur ca are. Altcumva nu e posibil, deoarece buzunarele noastre nu tiparesc lei. Statul creeaza somaj atunci cand pune taxe si impoze, si angajeaza somerii creati anterior de taxare atunci cand cheltuieste bani in existenta. Cheltuielile publice ale guvernului aduc bani in existenta, iar taxarea guvernamentala distruge acei bani. Diferenta dintre cele doua este rezultatul net.

Acuma hai sa-l facem praf si pulbere pe Shnecker – om care a spus o mare prostie, atat dpdv economic cat si din punct de vedere uman. Ca munca nu-i un chin, ci o marfa. Vrei s-o vinzi or ba. De parca ai avea de ales… Pai nu ai. E ca in Morometii. Nu-ti achiti fonciirea, vine perceptorul si-ti ia vita din batatura. Si evident, probabil ca Shnecker si-ar dori ca toti cetatenii sa fie nevoiti sa concureze pentru cele mai mici salarii din lume – sa-si vanda „marfa” de parca ei ar negocia pe front egal cu capitalul. Ei bine, nu-i asa Dnle Shnecker. Cred ca munca in guvernul Ponta te-a tampit si mai mult decat erai. Cu astfel de „sfatuitori”, ce sa ne mai plangem de alde Udrea, Ponta, si Boc.

Somajul este un fenomen monetar cauzat de taxarea guvernamentala. Somajul, asa cum il intelegem noi, nu exista in societatile non-monetare. Exemplul este Gana de pe vremea Imperiului Britanic. Ganezii isi lucrau pamantul, vanau, isi vedeau de viata lor; dar britanicii vroiau sa cultive cafea pe pamenturile acelea si aveau nevoie de muncitori. Ce-au facut britanicii? Le-au impus africanilor o taxa pe coliba. Cine nu-si platea taxa risca sa-i fie coliba arsa. Asadar, aceasta taxa i-a determinat pe Ganezi (acum someri) sa se prezinte la locul de munca – pe camp la cafea. Erau platiti in coroane britanice pentru cat munceau. Ati inteles mersul banului? Mai intai impui taxa si-l faci pe om somer, apoi tu, guvern, ii dai bani muncitorului. O cota parte iti revine tie in redeventa, cealalta ii ramane omului sa faca ce vrea cu ea. In caz ca britanicii creau mai multi someri decat doreau sa angajeze, micsorau taxa. In caz ca erau prea putini, majorau taxa.

Asta e valabil si pentru sistemul nostru monetar modern. Rata somajului (somaj permanent si involuntar) este o politica guvernamentala si este o crima impotriva umanitatii! De ce sa creezi mai multi someri decat intentionezi sa angajezi? Fie redu’ taxele, fie angajeaza-i! (mareste cheltuielile publice) Dar nu se vrea asta. Deoarece politica neoliberala ce domneste peste cele mai multe meleaguri de pe lumea asta, doreste existenta somerilor permanenti. Asa se pune presiune pe salarii sa ramana mici, si se pune presiune pe conditiile de munca sa ramana de cacat.

Pe vremea lu’ Tariceanu lucrurile mergeau mai bine dintr-un singur motiv. Cresterea economica venea deoarece sectorul domestic privat se imprumuta. Recesiunea a inceput in momentul in care gospodariile au inceput sa-si reduca consumul normal, pentru a fi in stare sa-si faca platile la banci. Fiindca asta inseamna imprumut (leverage). Consumi mai mult astazi cu promisiunea ca vei consuma mai putin maine. Imprumuturile creeaza deposite – netul in sistem e zero! (S-I)+(G-T)+(X-M)=0

Pe scurt, deficitul fiscal al guvernului roman este mult prea mic pentru a facilita dorinta de deleveraging (de achitare a datoriei private) a sectorului privat. In loc sa ne taram asa inca un deceniu de acum in colo, sa pierdem output pretios si sa ne dam in cap unu’ la altii in saracie si in ura – putem incheia episodul recesiunii Romanesti foarte repede in maximum 2 ani, daca largim deficitul fiscal de astazi. Anume, bani pentru scoli, spitale, si azile, pentru medicamente, pentru drumuri si cai ferate, pentru canalizare, apa si gaz, electrificare. Prin scaderea TVA-ului, prin scaderea CAS-ului la angajat si NU la angajator!!! Prin marirea considerabila a salariului minim pe economie. Marimea adecvata a deficitului fiscal este aceea ce coincide cu full employment (lipsa somajului involuntar) si stabilitatea preturilor!

Tremur cu spume la cat dispret am auzit din gura politicienilor, a asa-zisilor experti, si mai ales fata de dispretul analistilor din televizoare. Dispret fata de cetatean, fata de pensionar, fata de copii, fata de saraci, fata de bolnavi, si fata de viitor.

MUIE NEILS SHNECKER!!! Du-te si speteste-te la camp, sau pe santier ca muncitor necalificat. Du-te si munceste ca o asistenta in spital, spaland voma, pisat, si cacat pe un salariu de nimic – si apoi sa-mi spui tu ca munca „nu-i un chin, ci o marfa.” Si sa-mi zici tu mie daca „o vinzi sau nu” pe respectiva munca, in conditiile in care nu-ti pune altcineva mancare pe masa si benzina in masina… Statu’ roman si capitalistii nostrii mioritici doresc doar o parte din munca cetatenilor, si si pe aia o vor la un pret de nimic. Daca am facut vreo greseala gramaticala sau ortografica, va rog sa ma scuzati – sunt prea obosit sa recitesc aceste randuri pentru un edit.

MUIE lu’ Shnecker si tuturor celor ca el (neoliberali de la putere si din opozitie).