Scopul datoriei publice, fara mituri

Ratiunea macroeconomica ortodoxa spune ca deficitele fiscale persistente reduc economisirile nationale, necesita dobanzi reale mai mari si micsoreaza nivelurile de investitii. Trebuie sa combatem acest punct de vedere fals si religios.

Din pacate, adeptii acestei logici frauduloase vor atribui deficitelor fiscale marirea in consecinta a datoriei publice – si ca atare, ei nu inteleg cum sunt setate dobanzile si rolul emisiei de datorie publica in cadrul economiei. In mod clar, banca centrala poate stabili si lasa rata dobanzii la 0%, indiferent, in functie de interesele sale.

Asa cum am discutat in postarile anterioare, ca fondurile cheltuite de guvern NU vin de nicaieri; si taxele colectate nu se duc nicaieri – exista impacte substantiale de lichiditate prin prisma pozitiilor nete ale guvernului. Daca banii ce cumpara bondurile (datoria statului) vin din cheltuieli publice, asa cum dicteaza contabilitatea, atunci orice notiune conform careia cheltuielile guvernamentale „mananca” economisiri ce ar putea fi folosite ca investitie privata este un nonsens.

Cantitatea de securitati guvernamentale oferite de guvern este intotdeauna egala cu cantitatea de noi bani creati. Efectul net este clar de la sine, iar rata dobanzii de referinta este aceea pe care banca centrala o vrea. Observati ca in Japonia, cu cea mai mare datorie publica inregistrata vreodata de tara, si cu downgrade-uri repetate din partea companiilor de rating – guvernul japonez emite certificate de trezorerie cu o doband de 0.0001%! Daca intr-adevar deficitele fiscale ar da nastere la dobanzi majore, atunci Japonia s-ar fi oprit din functiune cu foarte mult timp in urma.

Asa cum am explicat in trecut, doar tranzactiile dintre sectorul privat si sectorul guvernamental schimba balanta din sistem. Cheltuielile guvernamentale si cumpararea de securitati guvernamentale (bonduri de trezorerie) de catre banca centrala – adauga lichiditate in sistem. Iar taxarea guvernamentala si vanzarea de securitati guvernamentale dreneaza lichiditate.

Aceste tranzactii influenteaza pozitiile de cash ale sistemului in fiecare zi. Pozitia de cash a sistemului are implicatii cruciale pentru politica monetara a bancii centrale, deoareace este un determinant important pentru utilizarea operatiunilor pe piata deschisa (open market operations) – cumpararea de bonduri si vanzarea lor de catre banca centrala.

In diagrama de mai jos vedem clar si simplu argumentul discutiei noastre.

Puteti vedea functiile individuale ale bratelor guvernului:

a- Trezoreria (sau in cazul nostru Ministerul de Finante) ruleaza politica fiscala, pe care noi o vom rezuma drept cheltuieli publice si taxare – ce in fiecare zi are un impact net asupra economiei. Fie un surplus pentru sectorul privat (Cheltuieli publice > Taxare) ori un deficit pentru sectorul privat (Cheltuieli publice < Taxare).

b- Banca centrala ruleaza politica monetara prin stabilirea tintei de dobanzi. Face acest lucru prin vanzarea/cumpararea de datorie guvernamentala pentru a influenta pozitiile de rezerve ale bancilor comerciale.

Deci, de ce emite guvernul datorie publica, daca scopul acesteia nu este acela de a-i finanta cheltuielile? Pentru a mentine rezervele bancare in asa fel incat dobanda overnight sa poata fi aparata de catre banca centrala. Puteti vedea din diagrama cum cheltuielile publice adauga la rezerve, iar taxarea guvernamentala le scade. Asadar, intr-o oarecare zi, daca Cheltuielile publice sunt mai mari ca taxarea (deficit fiscal), atunci rezervele cresc in agregat. O anume banca poate sa fie pe minus in rezerve, dar din punct de vedere global (in economia respectiva) suma rezervelor bancare este in exces.

In Australia spre exemplu, rezervele overnight castiga mai putin decat dobanda de referinta (spre deosebire de alte tari, in care rezervele overnight nu castiga nimic). Asadar, este in interesul bancilor comerciale de a incerca sa elimine rezervele nedorite in fiecare noapte. Bancile cu surplus vor incerca sa-si imprumute excesul de rezerve pe piata interbancara. Unele banci aflate pe deficit vor fi in mod clar interesate in aceste imprumuturi pentru a-si cladi pozitiile – si pentru a evita de a se duce la fereastra de discount a bancii centrale, fereastra ce este mai scumpa.

Ca atare, competitia intre bancile cu surplus de a se lepada de excesul de rezerve pune presiune in jos pe dobanzile cu termen scurt. Dar, daca ati inteles discutia de mai sus despre tranzactiile orizontale (acestea echilibrandu-se la zero!), atunci veti aprecia faptul ca sistemul bancar non-guvernamental NU poate, prin forte proprii, (efectuand tranzactii orizontale intre banci comerciale – anume, imprumutarea si creditarea pe piata interbancara) elimina excesul de rezerve la nivel de sistem, exces creat de catre deficitul fiscal rulat de guvern.

De aceea este nevoie de o tranzactie verticala – anume, o interactiune intre sectorul guvernamental si cel nonguvernamental. In diagrama vedeti ca vanzarea de bonduri poate drena rezervele prin oferirea bancilor o (datorie guvernamentala) securitate atractivita aducatoare de dobanda. Securitate pe care sectorul nonguvernamental o poate achizitiona pentru a-si elimina excesul de rezerve.

Astfel, vanzarea de bonduri (emiterea de datorie publica) permite bancii centrale sa dreneze orice exces de rezerve in sistemul de cash – si prin aceasta, prevenind presiunea negativa asupra dobanzii in piata. In acest mod mentine control asupra politicii monetare.

Important:

a- Deficitele bugetare pun presiune negativa (in jos) asupra dobanzilor

b- Vanzarea de bonduri (emiterea de datorie publica) mentine dobanzile la tinta dorita de catre banca centrala.

In consecinta, ideea de monetizare a datoriei nu rezulta. Odata ce tinta de dobanda overnight este stabilita, banca centrala ar trebui sa tranzactioneze numai securitati guvernamentale daca schimbarile in lichiditate sunt necesare pentru a sprijini tinta dobanzii overnight. Fiindca banca centrala nu poate controla rezervele, atunci monetizarea datoriei publice este strict imposibila. Imaginati-va ca banca centrala a tranzactionat securitatile guvernamentale cu trezoreria, ce a dus la marirea cheltuielilor publice – excesul de rezerve ar forta banca centrala sa vinda aceeasi cantitate de securitati guvernamentale pietei private ori sa lase dobanda overnight sa cada la nivelul de sprijin. Aceasta actiune nu este monetizare; banca centrala actionand simplu ca un broker in contextul logicii de stabilire a politicii monetare.

Prin urmare, agentii privati pot refuza sa detina un nou stoc de cash sau bonduri. Fara emiterea de datorie publica, rata dobanzii va cadea la limita de sprijin a bancii centrala (limita ce ar putea fi zero). Atunci, este de asemenea clar ca sectorul privat la nivel micro, poate sa se dispenseze de cashul nedorit in absenta hartiei guvernamentale prin marirea nivelului de consum. Data fiind o anume structura (favorabila) a taxelor, aceasta dorinta redusa de a economisi net ar genera o expansiune a sectorului privat si ar reduce deficitul fiscal – in cele din urma restaurand soldul la portofoliu la un nivel mai mare de angajare privata (locuri de munca la privat) si reducerea deficitului bugetar atata timp cat dorinta de a economisi ramane mica. In mod clar, nu ar exista dorinta ca guvernul sa creasca economia peste limita ei reala de productie. Daca asta ar genera inflatie, depinde the abilitatea economiei de a creste oferta reala (nivelul de output real) pentru a intampina cresterile cererii nominale. Asta nu este compusa de dimensiunea deficitului bugetar.

Concluzii majore:

1- Banca centrala stabileste dobanda pe termen scurt in baza aspiratiilor sale de politica monetara. Din punct de vedere operational, deficitele bugetare pun presiune in jos asupra dobanzilor, contrar miturilor economice ce apar in manualele de macroeconomie vis-a-vis de efectul „crowding out”. Banca centrala poate contrabalansa aceasta presiune prin vanzarea de bonduri guvernamentale, operatiune echivalenta cu guvernul imprumutandu-se din sectorul privat.

2- Penalitatea la neindatorare este aceea ca dobanda va cadea la fundul coridorului predominant in economie, ce ar putea fi zero daca banca centrala nu ofera incasari (dobanda) la rezerve. Din nou avem exemplul Japoniei; capacitatea guvernului japonez de a mentine o politica de 0% ani de-a randu’ corelata cu deficite bugetare prin simplul act de a cheltui mai mult decat se imprumuta. De asemenea, acest lucru ilustreaza faptul ca operatiunea de cheltuieli publice este independenta de operatiunea de imprumutare – cu mentionarea ca cea din urma vine dupa cheltuire.

3- Emiterea de datorie publica/guvernamentala este o consideratie de politica monetara, si nu are o componenta intrinseca de politica fiscala.

4- Un surplus bugetar descrie, din perspectiva de contabilitate, ceea ce guvernul a facut, nu ceea ce a primit.

Pe scurt, ar trebui sa ne opunem oricarei notiuni conform careia deficitele fiscale saboteaza economia privata si indatoreaza viitoarele generatii. Guvernul a decis sa mentina o dobanda pozitiva pe termen scurt – si asta necesita emiterea de datorie publica daca exista o presiune negativa exercitata asupra acelei dobanzi, presiune negativa emergenta din sistemul de cash.

Sursa: Bill Mitchell via

http://modernmoney.wordpress.com/2010/09/20/the-myth-of-crowding-out/

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: