De ce vor bancile depozitele noastre? Indiciu: nu pentru a face imprumuturi

Realitatea zilelor noastre este diferita fata de ceea ce vedeti scris in manualele traditionale de economie si finante, implicit diferit fata de ceea ce se preda in facultati. Bancile NU primesc mai intai depozite, atunci cand oamenii vor sa economiseasca, ca pe urma sa le imprumute clientilor doritori de credite. Mecanismul este exact invers – imprumuturile bancare creeaza depozite.

Oricand o banca acorda un imprumut, ea creeaza simultan un depozit corespunzator in contul bancar al clientului (debitorul), astfel masa monetara creste, insa nu in mod net.

Asadar, survine urmatoarea intrebare: Daca bancile nu imprumuta fondurile din depozitele bancare, atunci de ce se agita mereu sa faca rost de aceste depozite? Bancile fac reclama pentru a atrage deponenti, si se angajeaza sa plateasca dobanda la depozite. La ce sunt bune depozitele pentru banci?

Raspunsul este acela ca – in timp ce e adevarat ca bancile nu au nevoie de depozite pentru a acorda imprumuturi – bancile au nevoie de depozite pentru a-si echilibra foaia de bilant: iar atragerea de depozite ale clientilor este de obicei cea mai ieftina solutie.

Pentru ca tranzactiile dintre banci sa se verifice si sa se valideze, acestea trebuie sa detina rezerve bancare in contul lor de rezerve la Banca Centrala pentru acest scop – si de obicei, bancile detin minimul necesar de rezerve. Cand un imprumut de la banca A devine un cec care se duce la banca B, atunci Banca Centrala debiteaza contul de rezerve a bancii A si crediteaza in consecinta contul de rezerve a bancii B. Daca se duce in rosu contul bancii A la sfarsitul zilei de business, Banca Centrala trateaza automat aceasta situatie ca un overdraft si imprumuta bancii A banii necesari pentru a acoperi deficitul de rezerve minime obligatorii. Astfel, banca A va trebui sa se achite de overdraft.

Observatie, niciun banchier n-o sa refuze un client ce se califica pentru un credit, datorita faptului ca banca are o pozitie sub nivelul minim de rezerve obligatorii.

Atragerea de depozite ale clientilor, numite „depozite retail”, este o modalitate ieftina pentru a lamuri situatia overdraftului. Dar daca banca nu are suficiente depozite retail sau nu poate atrage suficienti noi deponenti, aceasta poate sa se imprumute pe piata fondurilor bancare – in mod caracteristic, pe piata de fonduri a Bancii Centrale – in care bancile isi vand „excesul de rezerve” catre alte banci. Aceste depozite cumparate sunt numite „depozite angro” (wholesale deposits).

Observatie, un exces de rezerve bancare va fi intotdeauna disponibil undeva in sistem – de vreme ce rezervele care au plecat din banca A se duc in contul altei banci. Exceptie se face atunci cand clientii bancilor retrag numerar, dar asta se intampla rar comparativ cu toti banii electronici care zboara dintr-o parte in alta in fiecare zi in sistemul bancar.

A imprumuta de pe piata de fonduri a Bancii Centrale este destul de ieftin, doar 0,25% pentru imprumuturi overnight. Dar tot e mai scump in comparatie cu a imprumuta de la clientii deponenti.

Exista o teorie conforma careia depozitele retail sunt mai putin probabile sa paraseasca banca, deoarece acestea vin din partea clientilor loiali ai bancii. Premisa aceasta nu doar ca e nefondata, dar este foarte nociva cand e aplicata asupra bancilor mici. Asta deoarece cantiatea de depozite angro pe care bancile le pot lua cu imprumut este limitata. Un certificat de depozit pe 10 ani cumparat printr-un broker (un depozit angro) este mult mai stabil fata de banii din depozitele ce vin de la deponentii bancii – bani ce pot pleca din banca in orice zi. Regula asta nu doar impune greutati inutile asupra bancilor mici, dar le limiteaza in mod dramatic capacitatea de a acorda credite.

Asadar, pentru bancile mici, costul de finantare este prea mare. Acest lucru mentine dobanzile la creditare mai sus comparativ cu bancile mari – iar acest lucru de asemenea tine departe clientii doritori de un imprumut datorita costului.

Motivul esential pentru costul mare de finantare este obligatia ca finantarea bancii sa vina dintr-un procent din depozite retail. Acest lucru face ca toate bancile sa concureze pentru aceste tipuri de depozite. In timp ce, din punct de vedere operational, imprumuturile creeaza depozite si exista mereu suficiente depozite pentru a finanta toate imprumuturile, exista anumite „scurgeri”. Aceste scurgeri includ numerarul in circulatie, faptul ca anumite banci (in mod special bancile mari) au exces de depozite retail, si cativa alti „factori de operare”. Toate aceste lucruri forteaza mancile mici sa mareasca pretul la depozitele retail pe pietele de brokeraj cu certificate de depozit (CDs) si astfel creste costul de finantare pentru toata lumea – iar bancile ce sunt considerate doar marginal slabe, acestea platesc dobanzi si mai mari, desi depozitele acestora sunt garantate de BNR.

Mai mult, bancile mici sunt obligate sa deschida ramuri costisitoare ce pot adauga peste 1% la costul marginal de fonduri pentru banca, in tentativa de a atrage depozite retail. Asadar, fortand bancile mici sa concureze pentru o sursa de finantare dificila de accesat, autoritatiile statului ce se ocupa cu reglementarea sistemului bancar au crescut in fapt costul de finantare al acestor banci.

Solutia? Vezi articolul de mai jos…

Etichete: , , , , , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: