Posts Tagged ‘imprumuturi’

Codul fiscal, Iohannis si restu’ mananca rahat

Iulie 17, 2015

1. Romania nu este Grecia. Grecia taxeaza si cheltuieste intr-o moneda straina (euro). Romania taxeaza si cheltuieste in propria sa moneda (leul). Toti leii care se duc spre plata de taxe si impozite si care se duc spre cumpararea de datorie publica vin din cheltuieli guvernamentale. Grecia, Spania, Franta, Germania (si celelalte tari din zona euro) nu seamana cu Romania, nici cu SUA, nici cu Japonia, nici cu Turcia. Ele, insa, seamana cu municipiul Bucuresti, cu Texas, cu Osaka, si cu Istanbul – i.e. acestea sunt utilizatori de moneda, nu emitenti de moneda.

2. Masurile de austeritate din vremea lui Basescu/Boc au fost total arbitrare, si nu au ajutat economia romaneasca si nici n-a facut-o mai rezistenta din punct de vedere macro-economic. Isarescu, Basescu, Vasilescu, Iohannis et all vorbesc numai minciuni.

3. Imprumutul de la FMI (valuta primita) s-a dus catre sistemul bancar via BNR, pentru a asigura depozitele create in valuta; depozite create aferent din marele credit boom avut in tara in acei ani. BNR-ul n-a luat nicio masura sa descurajeze creditarea in monede straine (euro, dolari, franci elvetieni). Avand in vedere ca imprumuturile creeaza depozite, pentru ca BNR sa-si respecte regula de asigurare a depozitelor (depozite denominate in valuta din urma creditarii in valuta a unui segment din sectorul privat) si avand in vedere ca Romania pe atunci rula deficite comerciale, BNR avea nevoie de fx (foreign currency). Daca procentul din datoria privata contractata in moneda straina era o cifra minora, sau daca Romania rula un cont de capital suficient de mare (cifra pozitiva) – imprumutul de la FMI n-ar fi fost necesar. Motivul invocat de Basescu ca vezi doamne, guvernul nu mai poate plati pensiile fara imprumutul de la FMI a fost o mare minciuna, si niciun analist de la noi sau reprezentant al BNR-ului n-a strigat bullshit.

4. FMI-ul are obiceiul prost sa ceara la schimb masuri fiscale total arbitrare, masuri ce stranguleaza consumul domestic. Motto-ul lor fiind strange cureaua si mareste exporturile. Ca sa concurezi cu altii ai nevoie de avantaj tehnologic, the infrastructura et all – dar in opinia institutiilor de sorginte neoliberala (Troika), e mai bine sa faci precum Ceausescu si Pinochet.

5. Tinta de deficit inteleasa intre guvernul Romaniei, Comisia Europeana si FMI este una arbitrara – si nu numai atat, dar este cu mult sub regula de 3% din Maastricht. Mai mult decat atat, noi nu facem parte din zona Euro!!! Uitati-va spre exemplu ce deficite fiscale ruleaza Spania, Portugalia, Italia si Franta. Cu exceptia Frantei care e de 3%, toate celelalte tari ruleaza peste 3%. Marea Britanie cum poate sa ruleze 5,7% deficit fiscal si noi nu? Avem acelasi statut ca si ei – un sistem fiat neconvertibil lasat sa pluteasca. N-avem un regim de curs de schimb fix precum Bulgaria, spre exemplu.

6. Regula Maastricht de datorie publica ca % din PIB e de 60%. Romania are 39,6%. Iar deficitul fiscal ca procent din PIB este de 1,98%. E vreo problema cu inflatia? Avem prea multe locuri de munca deschise? Avem cumva firme ce lucreaza la capacitate maxima? Bineinteles ca nu! Romania are nevoie stimulus fiscal MULT mai MARE fata de ceea ce prevede codul respins the Iohannis. Dar asa-i la noi, mereu ne dam cu stangu-n dreptu’ si alegem calea cea mai grea si complet neutila.

http://www.tradingeconomics.com/romania/government-budget

http://www.tradingeconomics.com/romania/government-debt-to-gdp

http://www.tradingeconomics.com/romania/capacity-utilization

 

De ce vor bancile depozitele noastre? Indiciu: nu pentru a face imprumuturi

Noiembrie 20, 2014

Realitatea zilelor noastre este diferita fata de ceea ce vedeti scris in manualele traditionale de economie si finante, implicit diferit fata de ceea ce se preda in facultati. Bancile NU primesc mai intai depozite, atunci cand oamenii vor sa economiseasca, ca pe urma sa le imprumute clientilor doritori de credite. Mecanismul este exact invers – imprumuturile bancare creeaza depozite.

Oricand o banca acorda un imprumut, ea creeaza simultan un depozit corespunzator in contul bancar al clientului (debitorul), astfel masa monetara creste, insa nu in mod net.

Asadar, survine urmatoarea intrebare: Daca bancile nu imprumuta fondurile din depozitele bancare, atunci de ce se agita mereu sa faca rost de aceste depozite? Bancile fac reclama pentru a atrage deponenti, si se angajeaza sa plateasca dobanda la depozite. La ce sunt bune depozitele pentru banci?

Raspunsul este acela ca – in timp ce e adevarat ca bancile nu au nevoie de depozite pentru a acorda imprumuturi – bancile au nevoie de depozite pentru a-si echilibra foaia de bilant: iar atragerea de depozite ale clientilor este de obicei cea mai ieftina solutie.

Pentru ca tranzactiile dintre banci sa se verifice si sa se valideze, acestea trebuie sa detina rezerve bancare in contul lor de rezerve la Banca Centrala pentru acest scop – si de obicei, bancile detin minimul necesar de rezerve. Cand un imprumut de la banca A devine un cec care se duce la banca B, atunci Banca Centrala debiteaza contul de rezerve a bancii A si crediteaza in consecinta contul de rezerve a bancii B. Daca se duce in rosu contul bancii A la sfarsitul zilei de business, Banca Centrala trateaza automat aceasta situatie ca un overdraft si imprumuta bancii A banii necesari pentru a acoperi deficitul de rezerve minime obligatorii. Astfel, banca A va trebui sa se achite de overdraft.

Observatie, niciun banchier n-o sa refuze un client ce se califica pentru un credit, datorita faptului ca banca are o pozitie sub nivelul minim de rezerve obligatorii.

Atragerea de depozite ale clientilor, numite „depozite retail”, este o modalitate ieftina pentru a lamuri situatia overdraftului. Dar daca banca nu are suficiente depozite retail sau nu poate atrage suficienti noi deponenti, aceasta poate sa se imprumute pe piata fondurilor bancare – in mod caracteristic, pe piata de fonduri a Bancii Centrale – in care bancile isi vand „excesul de rezerve” catre alte banci. Aceste depozite cumparate sunt numite „depozite angro” (wholesale deposits).

Observatie, un exces de rezerve bancare va fi intotdeauna disponibil undeva in sistem – de vreme ce rezervele care au plecat din banca A se duc in contul altei banci. Exceptie se face atunci cand clientii bancilor retrag numerar, dar asta se intampla rar comparativ cu toti banii electronici care zboara dintr-o parte in alta in fiecare zi in sistemul bancar.

A imprumuta de pe piata de fonduri a Bancii Centrale este destul de ieftin, doar 0,25% pentru imprumuturi overnight. Dar tot e mai scump in comparatie cu a imprumuta de la clientii deponenti.

Exista o teorie conforma careia depozitele retail sunt mai putin probabile sa paraseasca banca, deoarece acestea vin din partea clientilor loiali ai bancii. Premisa aceasta nu doar ca e nefondata, dar este foarte nociva cand e aplicata asupra bancilor mici. Asta deoarece cantiatea de depozite angro pe care bancile le pot lua cu imprumut este limitata. Un certificat de depozit pe 10 ani cumparat printr-un broker (un depozit angro) este mult mai stabil fata de banii din depozitele ce vin de la deponentii bancii – bani ce pot pleca din banca in orice zi. Regula asta nu doar impune greutati inutile asupra bancilor mici, dar le limiteaza in mod dramatic capacitatea de a acorda credite.

Asadar, pentru bancile mici, costul de finantare este prea mare. Acest lucru mentine dobanzile la creditare mai sus comparativ cu bancile mari – iar acest lucru de asemenea tine departe clientii doritori de un imprumut datorita costului.

Motivul esential pentru costul mare de finantare este obligatia ca finantarea bancii sa vina dintr-un procent din depozite retail. Acest lucru face ca toate bancile sa concureze pentru aceste tipuri de depozite. In timp ce, din punct de vedere operational, imprumuturile creeaza depozite si exista mereu suficiente depozite pentru a finanta toate imprumuturile, exista anumite „scurgeri”. Aceste scurgeri includ numerarul in circulatie, faptul ca anumite banci (in mod special bancile mari) au exces de depozite retail, si cativa alti „factori de operare”. Toate aceste lucruri forteaza mancile mici sa mareasca pretul la depozitele retail pe pietele de brokeraj cu certificate de depozit (CDs) si astfel creste costul de finantare pentru toata lumea – iar bancile ce sunt considerate doar marginal slabe, acestea platesc dobanzi si mai mari, desi depozitele acestora sunt garantate de BNR.

Mai mult, bancile mici sunt obligate sa deschida ramuri costisitoare ce pot adauga peste 1% la costul marginal de fonduri pentru banca, in tentativa de a atrage depozite retail. Asadar, fortand bancile mici sa concureze pentru o sursa de finantare dificila de accesat, autoritatiile statului ce se ocupa cu reglementarea sistemului bancar au crescut in fapt costul de finantare al acestor banci.

Solutia? Vezi articolul de mai jos…

Propuneri cartaliste a la Warren Mosler pentru sistemul bancar

Noiembrie 17, 2014

Vedeti acest articol din Huffington Post, scris de Warren Mosler

Discutam despre Zona Euro, dar la fel de bine aceste propuneri se pot aplica in orice stat cu suveranitate monetara.

Observatie: Romania are o cvasi suveranitate monetara. Deoarece are candidatura depusa de a adera la Zona Euro, Romania trebuie sa respecte principiile arbitrare ale Tratatului de la Maastricht (deficit fiscal 3% si datorie publica din PIB 60%). Romania poate sa scape de aceste constrangeri de natura politica si sa devina precum Marea Britanie prin retragerea oficiala a cererii de a adera la Zona Euro. Din fericire pentru noi, BNR-ul nu s-a angajat sa faca parte din mecanismul European de curs fix, precum Bulgaria. Leul este lasat sa pluteasca (free float), ceea ce ofera spatiu larg pentru politica fiscala si monetara.

Bancile se disciplineaza pe partea de active, nu pe cea de obligatiuni. Sa incepem…

1. Banca Centrala Europeana (BCE) sa ofere garantie nelimitata pentru depozitele in euro.

2. BCE sa imprumute fara garantii bancile membre si in transe nelimitate la tinta ei de fonduri, in mod simplu tranzactionand pe piata de fonduri (funds market).

3. Permanentizarea dobanzii de referinta la 0%. Acest lucru minimalizeaza presiunea de cost asupra productiei, inclusiv investitiilor, ajutand astfel la stabilizarea preturilor. De asemenea, minimalizeaza veniturile arendasilor, astfel incurajand o mai mare participare a fortei de munca si marind productia reala. In plus, deoarece sectoarele nonguvernamentale (domestic privat si extern) sunt sectoare ce economisesc net in active financiare, aceasta dispozitie legislativa ii raneste mai mult pe cei ce economisesc, decat ii ajuta pe debitori – o ajustare fiscala precum o scadere a taxelor ori o marire a cheltuielilor publice ar fi adecvata pentru a sustine productia si locurile de munca la nivelul dorit de societate.

4. Bancilor sa le fie interzisa detinerea de orice fel de subsidiare. Niciun interes public nu este servit dand voie bancilor sa detina tot felul de active in afara foii de bilant.

5. Bancilor sa le fie interzisa acceptarea de active financiare drept colateral pentru imprumuturi. Niciun interes public nu este servit prin financial leverage (folosind parghii financiare speculative).

6. Sa nu se permita bancilor sa imprumute off shore (in afara granitelor tarii/ale Zonei Euro). Niciun interes public nu este servit dand voie bancilor sa imprumute pentru scopuri straine.

7. Bancilor sa le fie interzisa tranzactionarea cu proprietati (fizice, sau intelectuale, ex: brevete) ori aventurarea cu scopuri de a face profit in afara actiunii de baza a creditarii. Daca sectorul public vrea sa se aventureze in afara sistemului bancar pentru un presupus interes public – acest lucru se poate face prin alte canale.

8. Sa se foloseasca modele de credit aprobate de BCE pentru evaluarea activelor bancare. Marcarea la piata a activelor bancare sa fie interzisa. Defapt, daca exista un argument valid pentru a marca o anume activa bancara la pretul pietei, de cele mai multe ori inseamna ca acea activa nu ar trebui sa fie o activa permisa/valida pentru o banca. Scopul public al sectorului bancar este acela de a facilita imprumuturi bazate pe analiza de credit, si nu pe evaluarile facute de piata.

9. Bancilor sa la fie interzisa achizitionarea sau vanzarea asigurarilor pe risc de credit (credit default insurance). Scopul public al sectorului bancar (ca parteneriat public-privat) este acela de a lasa sectorul privat sa decida pretul riscului, in locul sectorului public prin banci de stat. In schimb, daca o banca se foloseste de credit insurance sau default insurance, transmite pretul riscului unui tert, ceea ce este contrar scopului public a actualului sistem bancar public-privat.

10. Bancilor sa le fie interzisa capacitatea de a imprumuta clientii la o rata de dobanda setata intr-o tara straina – adeseori aceste dobanzi avand o componenta larg subiectiva ce sta in afara influentei guvernelor statelor membre.

11. Sa la fie permis bancilor doar sa imprumute direct catre debitori, si apoi sa alimenteze si sa detina acele imprumuturi pe propriile foi de bilant. Niciun interes public nu este servit mai departe, prin vanzarea de credite sau a altor active financiare catre terti; dar sunt costuri substantiale pentru guvernele statelor membre ce survin prin reglementarea si supervizarea acestor activitati (activitati nefolositoare).

12. BCE-ul sa cumpere bonduri emise de catre BEI (Banca Europeana de Investitii), finantand astfel proiecte de interes public in si intre statele membre – fara a fi necesare cheltuieli suplimentare pe deficit fiscal din partea guvernelor; acestea avand libertatea de a-si focaliza deficitele fiscale (politica fiscala) pe scopuri domestice.

N-am plecat, doar ca sunt frustrat si plictisit

Martie 8, 2014

Vreau sa vorbesc scurt despre 2 lucruri, despre Ukraina si cateva mituri mioritice vis-a-vis de economia noastra.

1- Vestul sprijina o putere politica de sorginte neo-nazista in Ukraina. Nu-i plang de mila, si nici nu-i fac apologia lui Ianukovich. Da-l in ma-sa, pe el si pe ai lui. Dar nu degeaba Rusia actioneaza asa cum o face; si nu degeaba sare NATO in sus. Nu Putin a abrogat legea minoritatilor in Ukraina, ci opozitia ajunsa la putere in Ukraina. Acuma se incearca prin mita si amenintari rezolvarea problemei. Europenii stiu sa scoata bani (15 miliarde de euro) atunci cand vine vorba de jocuri de geopolitica. Dar cand vine vorba de cetatenii europeni, de somaj, de saracie, ei stiu sa strige numai si numai AUSTERITATE. Bancherii au prioritate in fata guvernelor vestice. Cetatenii sunt mai la urma, undeva dupa caini si pisici.

Mai multe despre guvernul de coalitie din Ukraina aici: http://www.globalresearch.ca/the-u-s-has-installed-a-neo-nazi-government-in-ukraine/5371554

2- Acum, sa discutam nitel despre guvernul Ponta III si promisiunile de politica fiscala. Am auzit idioti cerand reducerea taxelor pentru angajatori, ca cica astfel se vor crea noi locuri de munca. Absolut FALS! Atata timp cat dorinta gospodariilor de a economisi nu este satisfacuta, nu vom asista la producerea de noi locuri de munca. Singurul lucru pe care-l face reducerea fiscalitatii pentru firme este acela de a le mari cota de profit. Angajatorul n-are motiv sa angajeze noi oameni, sa-si mareasca productia, atata timp cat cererea pentru produsele/serviciile sale ramane slaba/deprimata. Consumul nu este o consecinta a productiei, productia este consectina consumului!!! Nu produc, nu angajez, daca nu pot sa vand. Si nu pot sa vand daca lumea n-are bani sa cumpere.

Ca atare, revenirea economiei depinde de satisfacerea dorintei gospodariilor de a economisi. Veniturile acestora trebuie sa creasca daca vrem ca somajul sa scada si salariile sa creasca. Taxele pe consum sunt regresive, iar actualul TVA de 24% este mult prea mare. Trebuie neaparat micsorat. La fel, in Romania, munca se taxeaza prea mult. Angajatul plateste mult prea mult din venitul sau in taxe si contributii obligatorii. In mod ironic, proprietatea este taxata mult prea putin in tara asta, mai ales marea proprietate – clanurile si maharii detinatori de terenuri, vile, lacuri, si alte cele. ATENTIE! Foarte important! Scopul politicii fiscale intr-un sistem monetar modern fiat este aceea de creare/drenare the cerere agregata in economie. Scopul taxarii guvernamentale NU este acela de a aduna redevente, ci de a reglementa cererea agregata. Avem nevoie de taxare pentru ca leul sa existe si sa aiba o oarecare valoare. Banul fiat este tax-driven money, ban indus sau condus de taxe. Dar taxele, operational vorbind, nu finanteaza nimic. Singurul sector capabil sa creeze si sa distruga active financiare nete este sectorul guvernamental.

Ca atare, guvernul Ponta poate sa aplice ce masuri fiscale vrea el, dar atata timp cat deficitul fiscal va ramane acelasi – sau mai rau, se va reduce… Romania se va afla in continuare in recesiune. Definita veche a unei depresii era atunci cand somajul depasea 10%. In opinia mea, somajul real in tara este mult mai mare fata de rata oficiala. Somajul, ca observatie logica, sursa a celei mai mari pierderi economice si o crima impotriva umanitatii – este intotdeauna evidenta unui deficit fiscal mult prea mic; monopolistul monedei (guvernul roman) restrictionand accesul cetatenilor la active nete.

Intr-un regim monetar modern fiat (precum Marea Britanie, SUA, Japonia, India, Israel, Romania, etc) banii sunt endogeni. Anume, masa monetara creste si scade in functie de comportamentul pietei. Atunci cand datoria privata creste (cand ne indatoram la banci), masa monetara creste. Atunci cand acele imprumuturi sunt platite, masa monetara scade. Cresterea economica bazata pe cresterea datoriei private, bazata pe imprumuturi, NU duce la crearea de active nete in economie. Imprumuturile creeaza depozite este o operatiune in bani endogeni, ce NU duce la crearea de noi active nete. Netul ramane zero! In sectorul nonguvernmanetal (sectoral privat si cel extern, balanta domestica privata si balanta nonrezidentilor) toate tranzactiile se echilibreaza la 0! Imprumutul unuia e economisirea altuia. Cheltuielile unuia sunt veniturile altuia. Deficitul unuia e surplusul altuia.

Economisirile NU finanteaza investitiile. Investitiile creeaza economisiri! (S-I)+(G-T)+(X-M)=0

Sectorul privat nu se poate finanta singur la nesfarsit, si singurul mod prin care o poate face este prin indatorare. Spre deosebire de un guvern cu suveranitate monetara, firmele si gospodariile SUNT constranse de venitul lor. Romania si-ar putea asigura o oarecare crestere economica pentru un anume timp, devenind un net importator de cerere agregata din afara. Anume, Romania sa devina un net exportator de bunuri si servicii. Dar avand in vedere ca suntem in EU, si ca suntem supusi unor reguli de protectionism comunitar… n-avem nicio sansa sa asiguram dezvoltare economia durabila si sa eliminam somajul incercand sa fugim dupa surplusuri comerciale cat mai mari. Asta e un scenariu implauzibil, si unul daunator pentru tara din punct de vedere economic. Deoarece exporturile de bunuri si servicii sunt un cost fizic pentru tara exportatoare. De ce am exporta mai mult decat am importa? De ce sa trimitem avere neta in afara, in loc s-o consumam noi si copiii nostri?

In concluzie, iara vorbesc pentru pereti. Dar ganditi-va la un lucru. Cautati-va in buzunar si vedeti daca gasiti o bancnota sau doua de bani. Intrebati-va cum se face ca a ajuns in buzunarul dumneavoastra? Deoarece cineva a cheltuit-o intr-o prima vaza, si altcineva a primit-o. Daca va uitati pe bancnota, scrie proprietate a BNR. Evident, buzunarele noastre nu tiparesc bani. In numele cui a emis BNR banii aia? In numele guvernului, atunci cand guvernul a facut prima data cheltuieli publice. Banii aia nu existau in buzunar, daca guvernul ar fi taxat exact cat ar fi cheltuit. Cand a cheltuit mai mult decat a taxat (ergo, deficit fiscal), de acolo au venit acei bani pe care ii aveti dumneavoastra in buzunar. O banca centrala este doar detinatorul de scor; este o creatie a legislativului unei tari. Doar din motive stupide, ideologice, si de cutuma arbitrara, banca centrala este tratata separat fata de executiv.  Banca centrala nu-i nimic altceva decat un calculator cu un mare spreadsheet in excell, un spreadsheet cu plusuri si minusuri, cu active si obligatiuni/creante, cu conturi si rezerve. O banca centrala nu este niciodata intr-o pozitie de a avea bani, sau de nu a avea bani.

Guvernul cheltuieste bani creditand conturi private prin sistemul bancar, si taxeaza bani debitand conturi private prin sistemul bancar. Toate bancile private lucreaza prin „hot-wire”-ul Bancii Centrale, ele functioneaza sub carta Bancii Centrale stabilita prin lege. Acei bani din deficitul fiscal intra in sistem ca exces de rezerve, asupra carora bancile concureaza sa le transforme in imprumuturi si depozite. Iar scopul emiterii de datorie publica este acela de a controla dobanda in piata pe termen scurt, si functioneaza ca un vehicul pentru economisiri institutionale: fonduri de pensii etc. Datoria publica a unui stat denominata in propria moneda NU este o problema pentru suveranul monedei. Indatorat in propria moneda, un stat suveran este intotdeauna solvabil. Nu este o problema pentru noi, cetatenii, si nici pentru viitoarele generatii. Asta deoarece taxarea guvernamentala NU finanteaza cheltuielile publice ale guvernului. Relatia este exact invers. Cheltuielile publice finanteaza taxarea. Din punct de vedere logic si practic, n-are cum sa fie altcumva. E ca la stadion. Mai intai trebuie sa-si puna bilete in circulatie (sa le vanda), inainte sa le rupa la intrare in seara meciului.

Cateva mituri economice

Ianuarie 23, 2014

1-Americanii tiparesc bani cu carul prin politica lor de Usurare Cantitativa (Quantitative Easing)

Este un domn la Digi24 care vesnic o tine cu, „Americanii continua sa tipareasca banii. FED-ul tipareste in continuare.” Pe scurt, mama, mama, sa vezi ca inflatia e dupa colt. Right off the bat, pure bullshit! Domnu’ habar n-are ce vorbeste. In primul rand, QE nu este tiparire de bani. Si chiar de-ar fi, tot n-ar fi inflationara. Operatiunea este urmatoarea, banca centrala cumpara securitati financiare de la bancile private (derivate, bonduri, ipoteci) si in schimb, banca centrala crediteaza rezervele acestor banci. Rezervele NU sunt imprumutate mai departe si NU pot fi utilizate. Si nici NU pot intra „miraculos” in economie.

In esenta, Quantitative Easing este o procedura de swap (the schimb) intre banca centrala si bancile private. Ideea din spatele acestei politici monetare este aceea de a duce in jos dobanzile pe termen lung. Un astfel de obiectiv nu poate fi atins prin simpla stabilire a dobanzii de referinta la 0% (procedura ZIRP). De aceea se apeleaza la QE.

QE nu schimba activele financiare nete din sectorul privat. Bondurile sunt schimbate pentru rezerve. Desi marirea rezervelor n-are niciun efect, bondurile scoase din sistem pot avea un impact asupra economiei. Pe masura ce banca centrala cumpara securitati cu maturitate lunga detinute de sectorul privat, cererea pentru ele creste. Asta reduce dobanzile pe termen lung din piata. Ca atare, costul investitiilor ar trebui sa scada, iar asta ar trebui sa duca la mai multe investitii si implicit cerere agregata. Dar pe cealalta parte, dobanzile mai mici reduc venitul celor ce economisesc, iar acestia in schimb isi pot reduce consumul (si implicit cererea agregata) in consecinta. Nu este clar cum se balanseaza aceste efecte opuse intre ele. Dar facand apel la istorie, Japonia a persistat 10 ani cu politici de QE in efortul de a relansa consumul si tot a avut deflatie.

2-Bancile fac imprumuturi din rezerve

Not true! A durat aproape 4 decenii, insa presa si economistii (de masa, de duzina, mainstream, corporate etc) au inceput sa inteleaga acest lucru. Daca ati vazut Zeitgeist si credeti ca ati aflat adevarul despre tot ce e sub soare, think again. Bancile nu fac imprumuturi din rezerve. Imprumuturile creeaza depozite. Imprumutul dat clientului apare pe partea dreapta a bilantului bancii, (partea cu activele); iar depozitul apare pe partea stanga a bilantului (partea cu obligatiunile bancii). Left=liabilities Right=assets. Bancile sunt constranse in a da credite doar de capitalul propriu si de abilitatea lor de a vinde credite (cererea de noi imprumuturi). Crearea unui nou imprumut in sectorul privat este o operatiune endogena. O tranzactie orizontala ce NU duce la formarea de active nete noi in sistem. Toate tranzactiile (orizontale) inauntrul sectorului privat se echilibreaza la 0 net. Bancile nu sunt constranse de rezerve in abilitatea lor de a da/vinde imprumuturi. Banca isi largeste bilantul prin imprumuturi. Imprumuturile creeaza depozite, ce sunt apoi (post factum) garantate de rezerve. Procesul de creditare, ce creeaza noi obligatiuni bancare, nu are legatura cu pozitia de rezerve a bancii in cauza.

3-Tiparirea de bani duce la hiperinflatie

Un studiu atent al cazurilor istorice de hiperinflatie prezinta urmatoarele cauze: Colapsul productiei. Coruptie excesiva si institutionalizata. Instabilitate politica. Razboi sau infrangere. Caderea/incetarea unui curs de schimb fix cu o moneda puternica. (Vezi cazul Argentinei, un raport 1-1 intre dolar si peso? Te rog.) In concluzie, supra-productia de bani este intotdeauna rezultatul si NU cauza unei crize de hiperinflatie.

4-Hiperinflatia din Republica Weimar l-a adus pe Hitler la putere

Hiperinflatia de la inceputul anilor ’20 a lovit brutal societatea germana. Insa ea nu l-a adus pe Hitler in guvern. Pe masura ce Germania se infrunta cu hiperinflatia, scorul electoral al nazistilor era sub 4% (vezi alegerile din 1928). In 1930, hiperinflatia fusese redresata. Cand ministrul de finante Kurt von Brouningk a impus masuri dure de austeritate la inceputul anilor ’30, somajul a crescut vertiginos; si a adus nazistilor primul succes electoral (18,3% in septembrie 1930). Doi ani mai tarziu, sub jugul si mai dur al austeritatii lui Brouningk, somajul si saracia l-au impins pe Hitler la 37,2% in alegerile din 1932.

5-Cu cat mai mare e surplusul comercial, cu atat mai bine

Daca o tara mentine in mod sistematic surplusuri comerciale, prin definitie, va introduce profituri continue din strainatate. Ce se poate face cu aceste noi fonduri? Pot fi directionate spre consumul domestic. Astfel, relatia dintre importuri si exporturi se va rasturna. Daca aceste fonduri sunt investite, acest lucru probabil va duce la cresterea competitivitatii exporturilor tarii respective – importurile de capital din strainatate vor continua (Orice net exportator de bunuri/resurse este un net importator de cerere agregata).

Pe masura ce dobanzile din tara tind sa scada (odata ce masa monetara creste datorita intrarii de nou capital strain), aceste fonduri vor incepe sa migreze in afara – cautand redevente mai mari (dobanzi, preturi de teren, preturi imobiliare) in tarile cu deficite comerciale. Astfel, tara cu surplus limiteaza consumul intern (pentru a mentine surplusuri comerciale); imprumuta tarile ce au un net deficit comercial fata de aceasta. Si investeste sume tot mai mari in active din strainatate, ingrijorata de a mentine in picioare balonul din tarile straine (balon pe care-l sustine exportand bunuri/resurse catre aceste tari). In consecinta, un surplus comercial larg si permanent comprima standardul domestic de trai sub nivelul ce justifica productivitatea muncii a cetatenilor. In timp ce profiturile acumulate de catre tara risca a fi pierdute peste granita.

6-Statul nu poate sa ruleze deficite fiscale fara sa emita datorii publice

Fals! Pana si Paul Krugman a explicat acest lucru. Un fapt argumentat de MMT-eri (adeptii Teoriei Monetare Moderne) de multa vreme. Krugman concluzioneaza ca nu este nicio diferenta semnificativa intre deficitul fiscal „finantat” cu bonduri si cel „finantat” direct cu bani.

Primul bilant se refera la cazul in care guvernul isi ruleaza deficitul fiscal prin vanzarea de bonduri de trezorerie si QE. Guvernul cheltuieste 100 de dolari si taxeaza inapoi 90, rezultatul fiind un deficit de 10 dolari. Conturile T reprezinta vanzarea de bonduri de trezorerie, cheltuieli prin deficit, operatiune QE, dobanda la rezerve (IOR, interest on reserves), iar profiturile FED-ului fiind returnate Trezoreriei (ca rezultat al platilor IOR trimise bancilor).

Observati cum bilantul sectorului non-guvernamental (10+IOR) reflecta perfect (cu semn schimbat) bilantul sectorului guvernamental (-(10+IOR)). Contabilitatea cu 2 intrari (double-entry bookkeeping), not that hard, guys and gals.

In al doilea bilant avem exemplul aceluias deficit fiscal, dar rulat printr-o metoda diferita. In al doilea bilant asumam ca banca centrala (Fed-ul) aprovizioneaza Trezoreria cu un overdraft (lucru ce nu este permis de catre legea Federal Reserve Act, ce obliga Fed-ul sa cumpere datoriile nete ale Trezoreriei pe piata libera (open market). Evident, aceasta regula este una de autoconstrangere, si a fost ridicata in trecut.

Asa cum a spus si Krugman, rezultatul din ultimile doua randuri este exact la fel ca cel din primul caz. Exceptie facand faptul ca in cazul 2, Fed-ul a aprovizionat Trezoreria cu un overdraft. Iar in cazul 1, Fed-ul a cumparat un bond de trezorerie prin piata libera de la un dealer. Inca o data, efectul macroeconomic net este acelasi pentru ambele cazuri. Trezoreria cu un overdraft vs Fed-ul detinand datoriile cu termen scurt ale Trezoreriei – banca centrala va returna orice dobanda va castiga asupra bondului de trezorerie ori asupra overdraftului facut Trezoreriei impreuna cu restul de profituri.

Spre deosebire de „porumbeii de deficit” (deficit doves) ca Paul Krugman, „bufnitele de deficit” (deficit owls) ca adeptii Teoriei Monetare Moderne… cei din urma au curajul sa spuna lucrurilor pe nume. Adica? Deoarece NU exista scenariu in lume in care un deficit fiscal rulat cu bonduri sau direct cu bani este mai inflationar ca celalalt – nu exista motiv pentru ca un guvern (cu suveranitate monetara, bineinteles) sa vanda bonduri.

Astfel, asa cum a zis Abba Lerner la vremea lui, scopul vanzarii de bonduri pentru un „currency sovereign” (un stat cu suveranitate monetara; statele membre ale zonei euro nu se califica in aceasta categorie) nu este acela de a „finanta”, ci acela de a lua decizia ca publicul sa pastreze bonduri, in loc de solduri de rezerve castigand dobanda (IOR).